Nevoia de atasament in cazul copiilor este cunoscuta si studiata de multa vreme, implicit si stilurile de atasament pe care le dezvolta copiii. Interesant este faptul ca si adultii in relatiile de cuplu aplica anumite stiluri de atasament, asa cum arata Amir Levine si Rachel Heller in noua lor carte: „Stiluri de atasament – Cum sa gasesti si sa pastrezi o relatie de cuplu fericita” – aparuta in urma unor cercetari realizate timp de 25 de ani.
Cei doi vorbesc de mitul codependentei ce presupune ca relatia ideala este cea stabilita intre doua persoane independente ce convietuiesc impreuna, dar care pastreaza limite clare. Insa, biologia contrazice acest lucru. Dupa ce ne atasam de cineva fiziologia noastra se schimba si partenerul ne regleaza tensiunea arteriala, ritmul cardiac, ritmul repsiratiei si nivelul hormonilor din sange, devenind o unitate fiziologica. Evolutia a aratat ca un cuplu uman care devine o unitate fiziologica prezinta un avantaj puternic pentru a supravietui.
Asa cum un copil are nevoie de un adult pentru a explora fara teama un mediu necunoscut, avand o baza de siguranta – certitudinea ca este sustinut de cineva pe care se poate baza, in care are absoluta incredere si la care poate apela oricand – si adultii simt ca pot cuceri lumea, ca pot sa-si asume riscuri, sa fie creativi si sa reuseasca sa isi indeplineasca visele, atunci cand intalnesc acea persoana care reprezinta o baza de siguranta.
Exista trei tipuri de atasament – anxios, securizant si evitant. Primul pas il reprezinta identificarea propriului stil de atasament si pe cel al persoanelor apropiate, iar criteriile cele mai importante in diferentierea stilurilor de atasament sunt: gradul de confort resimtit in relatiile intime, gradul de apropiere si anxietatea resimtita in legatura cu iubirea si cu atentia partenerului.
Persoanele cu un stil de atasament anxios sunt foarte dornice de intimitate si sunt de obicei calde si iubitoare. Cele cu un stil securizant se simt confortabil in intimitate si sunt de obicei, de asemenea, calde si iubitoare. Iar cei evitanti pun semnul egalitatii intre intimitate si pierdera independentei personale, incercand in permanenta sa limiteze apropierea de partener.
Sistemul de atasament este mecanismul din creierul nostru care este responsabil de urmarirea si monitorizarea sigurantei si a disponibilitatii figurilor noastre de atasament.
In ceea ce priveste persoanele cu un sistem de atasament anxios, acestea au o capacitate unica de a simti cand relatia este amenintata. La cel mai mic semn ca ceva nu ar putea sa mearga bine, ii activeaza sistemul de atasament si nu mai reuseste sa se calmeze decat atunci cand partenerul ii transmite ca ii este alaturi si ca relatia nu este in pericol. Daca este declansata starea de activare, devin coplesiti de ganduri ce au o singura tema centrala si un singur obiectiv – de a restabili apropierea de partenerul lor.
Gandurile specifice unui persoane cu stil de atasament anxios care duc la activare si cautarea apropierii partenerului sunt: „voi ramane singur, este nevoie de ani ca sa pot intalni pe altcineva”, „sunt compatibil cu putine persoane, ce sanse am sa gasesc pe cineva ca el/ea”, „se poate schimba”.
Se gandeste mereu la partener si nu reuseste sa se concentreze asupra altor lucruri; isi aminteste doar calitatile partenerului.
Persoanele cu un stil de atasament evitant idealizeaza o viata de autosuficienta si dispretuiesc persoanele dependente. Considera ca nevoia de apropiere este o slabiciune si ii dispretuiesc pe cei care devin dependenti de partnerul lor. De asemenea, au tendinta de a-si reprima emotiile si au ganduri negative in legatura cu partenerii lor cand ii vad neajutorati si dependenti. Ei au un sentiment de solitudine si chiar cand sunt intr-o relatie pastreaza o anumita detasare mentala, o portita de scapare. Folosesc strategii de dezactivare pentru asta, adica ganduri si comportamente ce au ca scop subminarea intimitatii. Printre acestea se numara: „nu sunt pregatit pentru un angajament serios” – desi raman alaturi de partener chiar ani de zile; se concentreaza asupra unor mici imperfectiuni ale partenerului – cum se imbraca, modul in care vorbesc sau mananca, etc., ofteaza dupa fosti parteneri, flirteaza cu alte persoane, nu-i spune partenerului „te iubesc”, se retrage cand lucrurile merg bine in relatie sau initiaza relatii sortite esecului, tine anumite secrete pentru a-si pastra sentimentul de intimitate, evita apropierea fizica, nu doreste sa doarma in acelasi pat, refuza sa faca sex.
Exista cateva lucruri pe care o persoana cu un stil de atasament evitant poate sa le faca pentru a nu mai indeparta iubirea: sa invete sa-si identifice strategiile de dezactivare, de detasare emotionala, sa insiste mai putin asupra suprematiei autosuficientei si sa se focalizeze pe sprijinul reciproc, sa isi gaseasca un partener cu un stil securizant de atasament, sa se concentreze pe lucrurile pentru care poate fi recunoscatoare in relatie si sa nu se mai gandeasca la „cel ales” sau la ceva mai bun, mai potrivit.
A treia categorie de persoane, majoritara, aproximativ 50%, sunt cei care au un stil securizant. Acestia sunt persoane statornice, serioase, de incredere, siguri pe sine. Sistemul lor emotional nu devine iritat atunci cand sunt amenintati, asa cum se intampla cu persoanele anxioase si nu se blocheaza, asa cum se intampla cu persoanele evitante.
Predictorul cel mai bun pentru satisfactia dintr-o relatie de cuplu este un stil de atasament securizant. Persoanele securizante sunt programate sa presupuna ca partenerii lor sunt persoane iubitoare si ca le impartasesc sentimentele si nu se ingrijoreaza prea mult in legatura cu pierderea afectiunii lor. Ei reusesc cu usurinta sa stinga conflictele, sunt flexibili din punct de vedere mental, sunt excelenti comunicatori, se simt confortabil in intimitate, sunt iertatori, se simt responsabili pentru starea de bine a partenerului.
Atunci cand stilurile emotionale sunt incompatibile si nevoile emotionale ale celor doi parteneri dintr-un cuplu sunt in conflict, relatia nu poate fi decat una furtunoasa. Acesta este cazul capcanei de tip anxios-evitant, cand un partener isi doreste extrem de mult intimitatea, iar celalalt se simte incompatibil cu o apropiere prea mare. Aceste cupluri sunt captive intr-un ciclu de reactii emotionale ce amplifica nesiguranta fiecaruia dintre parteneri. Persoanele evitante raspund amenintarilor prin dezactivarea sistemului de atasament, iau masuri pentru a se indeparta de partener si „opresc” sistemul de atasament, iar persoanele anxioase reactioneaza prin o apropiere si mai mare de partener, care va incerca si mai mult sa se indeparteze.
Ideal este ca partenerul sa aiba un stil de atasament securizant, implicit sa cauti un astfel de partener, iar daca te afli deja in capcana anxios-evitant, ca sa dobandesti mai multa siguranta in cuplu e nevoie sa incerci sa identifici un model de siguranta si sa incerci sa te comporti asemenea acestor persoane in relatiile cu ceilalti. Sa observi ce lucruri spun si cum reactioneaza in diferite situatii.
Gandeste-te la toate persoanele cu un stil securizant pe care le cunosti si alege trasaturile pe care doresti sa le dobandesti, devenind modelul tau integrat de siguranta.
Sunt situatii in care relatia nu mai poate fi salvata si cel mai adaptativ lucru este ruperea relatiei, cand persoana evitanta ajunge sa-si trateze partenerul ca pe un „inamic.” Semnele care arata ca un partener a ajuns „inamic” sunt: ii e rusine sa afle familia sau prietenii cum este tratat in relatie, asculta conversatiile partenerului pentru a afla ce se intampla in viata lui, cand are o urgenta nu este convins ca partenerul o sa lase totul deoparte pentru a-i veni in ajutor, este mai important pentru partener sa faca o impresie buna celorlalti decat persoanei cu care este in relatie, este persoana cea mai expusa insultelor.