Putem cauta un raspuns si putem incerca sa analizam avantajele si dezavantajele de a fi introvert sau extravert, insa se pare ca societatea deja are un raspuns pentru noi. Reteta de succes construita si vehiculata din ce in ce mai des este cea a idealului de extravertire.
Susain Cain, autoarea cartii: “Linisteee! Puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare”, incearca sa atraga atentia exact asupra acestei situatii, in care introvertirea a fost transformata intr-o trasatura nedezirabila, de mana a doua, iar in ceea ce priveste extravertirea, aceasta este din ce in ce mai idealizata. Introvertirea, impreuna cu sensibilitatea, seriozitatea si timiditatea, cantaresc din ce in ce mai putin, in timp ce mult mai valoroasa a devenit perspectiva in care toti ar trebui sa fim mai sociabili si mai extravertiti. A vorbi mult si repede au devenit indicii pentru competenta si succes.
Cu siguranta, nu de aceeasi parere ar fi si: Newton, Gandhi, Albert Einstein, Chopin, Marcel Proust, Steven Spielberg, Warren Buffet sau Eleanor Roosevelt. Toti acestia au avut succes tocmai datorita lor. Din pacate, motivele pentru care au reusit nu mai sunt promovate ca valori de cultura actuala, iar ceea ce este si mai dureros este ca nici noi nu mai stim sa le apreciem, fiind influentati de aceste etaloane externe; fie ca e vorba de relatia noastra cu noi insine, fie ca nu le mai aplicam in relatia cu copiii sau apropiatii nostri. Vrem sa devenim din ce in ce mai extraverti, vrem ca odraslele noastre sa socializeze mai mult si sa petreaca cat mai putin timp singure, vrem ca partenerii nostri sa fie mai indrazneti si mai exuberanti.
Cultul idealului de extravertire omite ca nu toate persoanele care vorbesc mult si repede, care se vand bine si sunt entuziasmante sau carismatice, au si lucruri inteligente sau utile de spus. Mult nu inseamna neaparat bine.
Acum sunt preferate birourile open space, lucrul in grup fata de cel individual si ni se cere sa ne integram din ce in ce mai bine. Din pacate, ni se transmite ca opusul este cel care functioneaza, pentru ca ceea ce ii deosebeste pe majoritatea marilor inventatori sau a oamenilor de stiinta de restul persoanelor este singuratatea. Introvertii prefera sa lucreze independent, iar singuratatea este ingredientul principal al creativitatii.
Paradoxal, Anders Ericsson, cel mai cunoscut cercetator din domeniul performantei, a descoperit ca in cazul violonistiilor remarcabili, jucatoriilor de sah exceptionali sau a atletilor de top, cat si pentru orice performanta in general, munca si studiul de unul singur reprezinta cele mai importante activitati si cele carora performerii de exceptie le aloca cel mai mult timp. De aceea, pentru ca petrec prea putin timp singuri majoritatea adolescentilor sau a persoanelor foarte sociabile nu ajung sa-si identifice si sa-si cultive talentele.
Cercetarile care vizau brainstormingul de grup, realizate in ultimii 40 de ani, au aratat ca, in general, oamenii au mai multe idei cand lucreaza singuri decat cand lucreaza in grup, iar performantele tind sa scada pe masura ce dimeniunile grupului cresc. Adica, brainstormingul nu functioneaza. Ideal este ca fiecare persoana sa se gandeasca individual la acea situatie si sa gaseasca solutii. Abia dupa este indicat sa le discute cu ceilalti in grup.
Mitul succesului unanim al extravertilor este prezent si in domeniul leadershipului. Desi, credinta este ca un lider bun trebuie sa fie extravert, cercetarile spun altceva. Studiile despre leadership si personalitate arata ca legatura dintre extravertire si leadership este slaba. Liderii introvertiti – modesti, rezervati, tacuti, manierati – sunt mai interesati de institutiile si oamenii pe care ii conduc si nu de construirea propriului ego. Un introvert are capacitatea de a-i asculta pe ceilalti fara a fi preocupat de dominarea situatiilor sociale, fiind astfel mai atent la sugestii si posibilitatea implementarii lor. Concluzia cercetarilor arata ca liderii introvertiti sunt mai eficienti cand angajatii sunt proactivi, iar cei extravertiti sunt mai eficienti atunci cand colectivul este pasiv.
Extravertii nu sunt nici pe departe atat de buni in toate domeniile, asa cum am fi tentati sa credem. Introvertii par sa fie mai buni ca extravertii in ceea ce priveste capacitatea de amanare a gratificatiei. Aceasta abilitate este cea care sta la baza oricarui succes, pornind de la rezultate scolare mai bune, o greutate optima sau venituri mai mari. Amanarea gratificatiei este cea care ii permite copilului sa nu dea drumul la TV pana nu-si termina temele, sa nu iasa la joaca pana nu-si termina ceea ce si-a propus sau pana nu-si finalizeaza sarcinile pe care le are de realizat. Amanarea gratificatiei ne permite sa rezistam in fata unei gogosi sau prajituri delicioase cu ciocolata, ne permite sa ne terminam taskurile de la job in loc sa navigam pe internet sau e cea care ne permite sa spunem “nu” urmatorului pahar de bere sau a oricarei alte placeri anticipate.
Datorita faptului ca introvertii sunt mai buni decat extravertii la aceasta abilitate, ei ajung sa aiba rezultate scolare mai bune decat extravertii pe durata liceului si a facultatii, perioade in care exista multe distrageri. Ma mult, introvertirea este un predictor mai bun pentru performanta academica universitara decat abilitatile cognitive.
Atentie, introvertirea nu inseamna timiditate. Timiditatea este teama de dezaprobare sociala si umilire, iar introvertirea inseamna preferinta pentru medii putin stimulatoare si tendinta de a le evita pe cele suprastimulatoare. Unii dintre introverti sunt si timizi, insa nu toti si, de asemenea, o parte dintre extraverti sunt timizi.
Aceasta idealizare a extravertilor nu se regaseste in toate culturile. In cultura asiatica, de exemplu, nu sunt valorizate indrazneala si abilitatile verbale ca in cultura occidentala, ci sunt valorizate modestia, sensibilitatea si tacerea.
Desi cei mai multi dintre noi ne dorim sa fim mai extraverti, sa vorbim mai mult, sa fim mai indrazneti, sa socializam mai mult, sa stam singuri cat mai putin si sa ne simtim vinovati cand stam singuri, uitam ca de multe ori, e mai bine sa asculti decat sa vorbesti, e mai bine sa fii tacut si gratios pentru a putea construi relatii armonioase si nu conflictuale. Ascultand, poti afla mai multe despre celalalt, poti afla ce-l motiveaza si ce isi doreste. Astfel, ai sanse mai mari sa legi o relatie fructuoasa.
Poate provocarea cea mai mare este cea a parintelui care are un copil introvertit. Un copil introvert va prefera singuratatea, ii va placea sa citeasca in loc sa se joace cu ceilalti copii, va evita grupurile si isi va dori putini prieteni. Pe langa asistarea copilului la nou si a expunerii acestuia la situatii si oameni noi, parintele trebuie sa accepte copilul asa cum este si sa nu uite ca majoritatea inventatorilor au fost introvertiti, iar pentru a atinge excelenta singuratatea este indispensabila. E important ca in relatia cu un copil introvert parintele sa fie bland si ferm in solicitari, fara a deveni aspru si ostil si sa evite etichetele de timid si introvert. Daca un copil nu este cel mai popular din scoala, nu-i nicio problema, ba chiar pe termen lung, s-ar putea sa fie un lucru bun.
Concluzia este ca e bine sa fii extravert, dar la fel de bine este sa fii si introvert, chiar daca societatea tinde sa idealizeze extraversia si sa o coreleze cu succesul. Daca esti introvert sau ai un copil introvert, retine ca aceasta latura poate genera multiple avantaje: identificarea calitatilor, creativitate, performante de top, venituri mai mari, o greutate optima, posibilitatea de a fi un lider bun pentru angajatii proactivi, relatii armonioase bazate pe intelegere si cooperare si multe altele.