Care este biochimia din spatele anxietatii? Cum este declansata in organism si ce anume o declanseaza?
Daca stim exact cum functioneaza organismul si prin ce mecanisme si procese este generata anxietatea, astfel incat ajungem sa ne simtim anxiosi, putem avea sanse mai mari sa invatam sa o controlam mai bine, sa aflam ce strategii sunt eficiente in gestionarea ei si care sunt ineficiente.
Cand trecem prin anumite situatii pe care corpul nostru le percepe, la nivel constient sau inconstient, ca fiind periculoase, un fel de alarma se activeaza in corp. Fie ca experimentam o situatie reala evaluata a fi periculoasa – de exemplu: un discurs in public, abordarea unei persoane de care ne simtim atrasi, un interviu, etc. – sau anticipam doar trairea unui astfel de eveniment viitor, se activeaza amigdala, o zona din creier care functioneaza ca un clopotel de alarma si care, atunci cand este activata, transmite o avertizare de pericol general intregului organism.
Dupa ce amigdala a dat semnalul de pericol, acesta este preluat de mai multe zone cerebrale; una dintre principalele zone activate, care joaca cel mai important rol in producerea emotiei de teama, este sistemul nervos simpatic. Cand este activat acesta transmite mesajul: “Ai grija! Esti in pericol!”, generand teama si mobilizarea organismului pentru lupta. Pregatirea pentru lupta consta in eliberarea de hormoni ai stresului ce vor invada sangele, astfel va fi eliberata epinefrina ce produce cresterea ritmului cardiac, pentru ca inima sa poata pompa mai mult sange si dilatarea pupilelor, pentru a putea capta mai multa lumina. Activarea sistemului nervos simpatic presupune si eliberarea de norepinefrina, aceasta fiind responsabila cu transmiterea sangelui catre principalele grupe de muschi, in special catre brate, pentru a le pregati pentru lupta si picioare, pentru a fi mobilizate pentru fuga.
Un alt hormon important implicat in proces este cortizolul; acesta controleaza sistemul imunitar pentru a preveni infectiile viitoarelor rani. Digestia si libidoul nu mai sunt o preocupare in situatiile in care lupta sau fuga sunt iminente si necesare, astfel nivelul salivei scade, ceea ce implica constiparea si senzatia de gura uscata.
Alarma data de amigdala produce si o schimbare de mindset. Creierul este setat sa se focuseze doar pe perceptia pericolelor si a evenimentelor negative, astfel aspectele pozitive ale situatiei respective raman neconstientizate, ceea ce determina o perceptie distorsionata asupra situatiei, generand in afara de anxietate, stres si furie.
Poate cel mai important efect al activarii sistemului nervos simpatic este scaderea activitatii cortexului prefrontal, regiunea cerebrala responsabila pentru ratiune si procese cognitive superioare. Activitatea scazuta a cortexului prefrontal ne face sa nu mai judecam rational situatiile, sa nu mai facem aprecieri corecte, sa atribuim eronat intentiile celorlati sau sa simtim ca ni se “goleste mintea”, de exemplu: cand trebuie sa tinem un discurs sau sa sustinem un examen si avem impresia ca am uitat tot, cand ni se pare ca toti ceilalti soferi vor sa ne sicaneze dupa ce am fost enervati de un singur sofer, cand regretam lucrurile pe care le spunem cand sunt nervosi si pe care, ulterior, le gasim exagerate, etc.
Cu siguranta, acest sistem este foarte util atunci cand pericolele sunt reale si, in mod cert, i-a ajutat pe stramosii nostri sa supravietuiasca si chiar si pe noi, atunci cand am trecut prin situatii limita, in care viata ne-a fost pusa in pericol. Insa mediul in care traim acum este mult mai sigur, iar activarea sistemului nervos simpatic in afara situatiilor limita nu este avantajoasa. Din pacate, ritmul in care traim acum, in care ne testam limitelele din ce in ce mai des, este unul care se bazeaza pe o activare aproape constanta a sistemului nervos simpatic.
Stimularea cronica a sistemului nervos simpatic, pe langa efectele neplacute si negative de moment, cauzeaza de-a lungul timpului: boli gastrointestinale, boli de imunitate, boli endocrine si cardiovasculare.
De asemenea, activarea constanta a sistemului nervos simpatic produce o sensibilizare a amigdalei, care incepe sa perceapa ca fiind periculoase din ce in ce mai multe situatii, ce nu presupun un pericol real.
Sistemul nervos autonom este compus, in afara de sistemul nervos simpatic, si din sistemul nervos parasimpatic si sistemul nervos enteric, acesta din urma fiind cel care regleaza procesul gastrointestinal. Daca sistemul nervos simpatic, cel care ne pregateste pentru lupta sau fuga, este responsabil pentru teama, cel parasimpatic produce o stare de relaxare, liniste si multumire si este cel transmite mesajul: “Relaxeaza-te, esti in siguranta”. Acesta, pe langa starea placuta de relaxare si calm, activeaza si digestia si nevoia de odihna. Atunci cand parasimpaticul este activat mintea functioneaza cel mai bine, presupune o gandire limpede si evitarea deciziilor irationale.
Cele doua sisteme, simpatic si parasimpatic, nu pot fi activate in acelasi timp, daca unul este jos, celalalt este sus si invers. Atunci cand sistemul simpatic ramane activat mult timp si nu ne mai deconectam sau relaxam, parasimpaticul ramane neactivat si incepe sa se atrofieze; cu cat este folosit mai putin, cu atat se atrofiaza mai repede.
Devine evident ca gestionarea si diminuarea anxietatii, pe langa strategiile cognitive si de rationalizare, trebuie sa implice stimularea ramurei parasimpatice a sistemul nervos autonom, care face legatura intre minte si corp, pentru a reduce teama si stresul, pentru a imbunatati sanatatea si pentru a genera valuri de relaxare si calm.
Pentru activarea parasimpaticului se poate recurge la urmatoarele activitati: meditatie, relaxare, respiratie abdominala, monitorizarea senzatiilor si intelegerea acestora, evocarea de imagini si emotii placute si altele.
Asadar, intelegand mai bine biochimia din spatele anxietatii, a proceselor si schimbarilor produse in organism, putem adopta comportamente care sa vizeze schimbarea aceste biochimii. Aceasta schimbare se poate realiza prin stimularea sistemului parasimpatic si reducerea activitatii sistemului simpatic.